Epoca fanariotă (1711/1716–1821)

După trădarea lui Dimitrie Cantemir și bănuielile privitoare la Constantin Brâncoveanu, Poarta Otomană a hotărât să numească în scaunul domnesc al Moldovei (1711) și al Țării Românești (1716) domni din rândul negustorilor și dregătorilor greci din cartierul Fanar al Constantinopolului, de unde numele de fanarioți. Primul domn fanariot în Moldova a fost Nicolae Mavrocordat, iar în Țara Românească tot el din 1716. Domniile erau scurte, adesea doar de câțiva ani, și se obțineau prin sume mari de bani. Perioada a durat până la revoluția din 1821.

Regimul fanariot a avut aspecte negative: fiscalitatea apăsătoare, corupția, venalitatea funcțiilor, instabilitatea politică și influența elitelor grecești. Țăranii plăteau numeroase dări, în bani și în natură, și munceau pentru boieri zile întregi, ceea ce a dus la fugi masive în țările vecine. Țările Române au pierdut, în această epocă, o parte din teritoriu: Bucovina a fost ocupată în 1775 de Habsburgi, iar Basarabia a fost anexată de Rusia în 1812, prin Pacea de la București. Această din urmă înstrăinare, între Prut și Nistru, a afectat grav destinul Moldovei.

Totuși, unii domni fanarioți au fost reformatori și iluminiști. Constantin Mavrocordat a desființat în 1746 în Țara Românească și în 1749 în Moldova legătura personală de iobăgie a țăranilor („rumânia” și „vecinia”), înlocuind-o cu obligații în muncă și bani. A reorganizat administrația și finanțele. Alexandru Ipsilanti a întocmit un cod de legi (1780), a îmbunătățit justiția și a înființat școli. Grigore al III-lea Ghica a reorganizat sistemul fiscal și a protejat învățământul. Școlile domnești de la București și Iași au adus în Principate ideile Luminilor.

Pe plan internațional, Rusia a devenit puterea dominantă în regiune. Prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi din 1774, Rusia a obținut dreptul de a interveni în favoarea creștinilor ortodocși din imperiu și a dobândit consulate la București și Iași. Războaiele ruso-turce au adus ocupații militare repetate și devastări. Tratatul de la Adrianopol din 1829 a eliminat monopolul comercial otoman asupra Principatelor, care au putut vinde liber grânele în Europa. De asemenea, a restituit Țării Românești raialele Brăila, Giurgiu și Turnu, care fuseseră luate de turci.

Cultural, secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea au pregătit renașterea națională. Au apărut ideile iluministe, cărțile în limba română, ziarele (precum „Curierul românesc” al lui Ion Heliade Rădulescu și „Albina românească” a lui Gheorghe Asachi, 1829) și școlile naționale. Gheorghe Lazăr a deschis la Sfântul Sava din București, în 1818, o școală în limba română, iar Gheorghe Asachi a făcut același lucru la Iași în 1813. Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a pus capăt domniilor fanariote, iar în 1822 au fost numiți domni pământeni.