Matei Basarab, Vasile Lupu și cultura secolului al XVII-lea

Secolul al XVII-lea a fost, în Țările Române, un timp al consolidării interne și al culturii. După epoca tulbure de după Mihai Viteazul, Matei Basarab (1632–1654) a adus în Țara Românească liniște, ordine și prosperitate. A fost un domn bătrân, înțelept, care a evitat războaiele majore și a investit în construcții. A refăcut Mănăstirea Arnota și Mănăstirea Căldărușani, a ctitorit biserici și a sprijinit tipografiile. La Târgoviște, în 1652, a fost tipărită „Îndreptarea Legii”, o lege civilă și penală bazată pe dreptul bizantin și pe obiceiul pământului.

În Moldova, Vasile Lupu (1634–1653) a fost un domn grec de origine albaneză, strălucit în politica externă, în comerț și în cultură. A ridicat, în 1639, biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, un monument unic prin decorația sa din piatră sculptată. A înființat în 1640 Colegiul de la Trei Ierarhi, în care predau profesori din Kiev, după modelul academiilor europene. A sprijinit tipărirea „Cazaniei” lui Varlaam (1643) și a „Cărții românești de învățătură”. Sub domnia sa, Iașii au crescut ca centru cultural și economic al Moldovei.

Rivalitatea dintre Matei Basarab și Vasile Lupu a degenerat în conflict armat. La bătălia de la Finta, din 1653, Matei, ajutat de Gheorghe Ștefan, a înfrânt oastea lui Vasile Lupu, care a pierdut tronul. Nu mulți ani mai târziu, în a doua jumătate a secolului, domnitori precum Gheorghe Ghica sau Antonie Vodă din Popești au încercat să mențină echilibrul între marile puteri. Ei au fost însă prinși în conflictul dintre Imperiul Otoman, Polonia, Rusia și Habsburgi, care a transformat Țările Române în teren de bătălie și de jaf.

Cultura română a înflorit în limba națională. Cronicarii Grigore Ureche („Letopisețul Țării Moldovei”), Miron Costin („De neamul moldovenilor”) și Ion Neculce („O samă de cuvinte”) au susținut originea romană a poporului și continuitatea lui. Mitropolitul Dosoftei a tipărit la Iași „Psaltirea în versuri” (1673), prima carte românească în versuri, și a făcut din limba română limbă a bisericii. Ca răspuns la tendințele de slavonizare, el a pus bazele limbii literare. În Muntenia, stolnicul Constantin Cantacuzino a scris „Istoria Țării Românești”, bazată pe izvoare externe.

În 1688, în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino (1678–1688), a fost tipărită la București „Biblia de la 1688”, prima traducere integrală a Bibliei în limba română, o realizare esențială a culturii românești, la care au contribuit frații Greceanu și mitropolitul Daniil. Lucrarea a avut un rol decisiv în fixarea limbii literare și în apropierea dintre românii de pretutindeni. Șerban Cantacuzino a avut idei politice ambițioase, pentru că a purtat tratative cu Habsburgii în vederea eliberării de sub turci, dar a murit în 1688, înainte să le realizeze.